Directorul tehnic Mihai Stoichiță l-a acuzat pe Florin Prunea că are interese împotriva FRF, după meciul dintre Belarus și România, 0-0.
Directorul tehnic Mihai Stoichiță a transmis că Florin Prunea este extrem de acid atunci când vine vorba despre conducerea FRF deoarece are „alte interese”, conflictul dintre cei doi izbucnind după remiza dintre Belarus și România.
Camerele TV l-au surprins pe federal în minutele de final ale jocului de la Budapesta cum îi îndemna pe fotbaliștii noștri la calm, secvențe care l-au scos din minți pe Florin Prunea. Răspunsul lui Mihai Stoichiță nu a întârziat să apară.
„Și, ce era să faci? A fost o fază în care au plecat și fundașii centrali la atac și erau să ne dea gol ăia. Ce indicații am dat? Dacă am spus să fie calmi, să se adune, să fie raționali, să construiască în continuare, să aducă mingea în fața porții, e o indicație? Sau e o stare de spirit și o stare psihologică?
Critici din partea lui Prunea nu mă interesează. Și cu asta am încheiat orice discuție. Eu nu fac o polemică cu domnul Prunea. Este un om care are anumite interese, care probabil că este mânat de anumite interese împotriva Federației Române de Fotbal și cu asta basta, ce să ne mai ascundem.
E treaba dumnealui, poate să continue cu atacurile astea împotriva Federației Române de Fotbal. Depinde cum se receptează mesajele pe care le trimite el. Nu mai dezvolt acest subiect, am spus foarte clar și foarte concis ce cred eu despre Prunea.
Și cu asta am încheiat orice fel de comentarii asupra acestui domn. Nu are niciun fel de relevanță pentru mine ce spune Prunea. Nu e niciun fel de problemă, problema principală este să că nu am câștigat cu Belarusul”, a răbufnit Mihai Stoichiță, potrivit Fanatik.
Florin Prunea nu a mai suportat când a văzut imaginile cu Mihai Stoichiță îndemnându-i pe jucătorii României la calm, în minutele de final ale meciului cu Belarus.
„Singurul lider al echipei naționale este Mihai Stoichiță! Vorbesc serios (n.r. ironic). El e singurul care vorbește acolo. Nu l-ați auzit cum a țipat că mai sunt șase minute și să stea jucătorii calmi.
Cum e posibil așa ceva? Cum să strigi să fie calmi când pe noi arde cămașa să dăm un gol Belarusului? Cum să faci asta când ai nevoie de victorie?”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER